România vorbește de ani întregi despre digitalizarea administrației, însă există o problemă mult mai banală: statul nu are încă, operațional și complet, un inventar unic al aplicațiilor informatice pe care le folosesc instituțiile. Unele sisteme fac lucruri asemănătoare, altele nu comunică între ele, iar înaintea unei noi investiții este greu de verificat rapid dacă statul nu deține deja o soluție care poate fi reutilizată.
Problema a fost readusă în discuție de Eduard Mititelu, fost secretar de stat responsabil de digitalizare, care susține că România nu mai are nevoie de încă un studiu, ci de punerea efectivă în funcțiune a Registrului Aplicațiilor Informatice, RAI.
Ideea nu este nouă și, mai important, nici măcar nu este doar o propunere politică.
Legea nr. 242/2022 privind schimbul de date între sisteme informatice și crearea Platformei Naționale de Interoperabilitate prevede explicit că Autoritatea pentru Digitalizarea României trebuie să întocmească un registru public al aplicațiilor informatice utilizate direct de autorități și instituții pentru furnizarea serviciilor publice.
Cu alte cuvinte, obligația există în legislație încă din 2022.
Statul ar trebui să știe ce programe are înainte să cumpere altele
Logica registrului este simplă.
Înainte ca un minister, o agenție sau o altă instituție să cheltuiască bani pentru dezvoltarea unei noi platforme, administrația ar trebui să poată verifica ce sisteme există deja, cine le administrează, ce funcții au și dacă pot fi reutilizate sau interconectate.
În lipsa unei evidențe centralizate există riscul dezvoltării în paralel a unor soluții similare, al achiziționării repetate a unor funcționalități și al apariției unor sisteme care nu pot comunica între ele.
Mititelu susține că un asemenea registru ar permite și identificarea aplicațiilor învechite sau vulnerabile și o prioritizare mai bună a investițiilor IT.
Afirmația că proiectul nu pornește de la zero este susținută și de documente oficiale.
În iulie 2024, Guvernul avea deja în consultare publică un proiect de hotărâre privind înființarea și administrarea Registrului Aplicațiilor Informatice. Documentul prevedea inclusiv adresa rai.gov.ro.
Proiectul stabilea că în registru urmau să intre aplicațiile folosite în trei mari tipuri de interacțiuni: administrație-cetățean, administrație-administrație și administrație-mediul de afaceri.
Administrarea urma să fie realizată de ADR împreună cu Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Peste 100 de aplicații fuseseră deja identificate
Eduard Mititelu afirmă că, împreună cu experții ADR și ai Băncii Mondiale, a fost făcut în 2024 un prim recensământ al aplicațiilor utilizate de stat.
Rezultatul preliminar: peste 100 de aplicații identificate.
Această cifră provine din declarația sa publică actuală. Nu am găsit în documentele oficiale consultate o listă publică completă care să permită verificarea individuală a tuturor celor peste 100 de aplicații, deci numărul trebuie atribuit lui Mititelu, nu prezentat drept inventarul oficial final al administrației.
Problema este că un recensământ făcut o singură dată nu rezolvă mare lucru.
Un registru funcțional trebuie actualizat permanent. Când apare o aplicație nouă, când alta este retrasă sau când o platformă este modernizată, informația trebuie modificată în inventar.
Altfel, după câțiva ani, statul ajunge din nou în aceeași situație.
Între timp, legislația a mers chiar mai departe
Există o noutate importantă în 2026.
Legea nr. 119/2026 a introdus o structură și mai amplă de inventariere a resurselor digitale publice. Printre registrele specializate prevăzute de noua legislație apare explicit „registrul aplicațiilor informatice și platformelor digitale”.
Dar lista nu se oprește aici.
Statul ar trebui să țină evidența domeniilor și subdomeniilor instituționale, adreselor oficiale de e-mail, numerelor de telefon, site-urilor și portalurilor, aplicațiilor și platformelor digitale, licențelor software, echipamentelor hardware și proiectelor digitale publice. ADR este desemnată să administreze aceste registre.
Practic, România încearcă să ajungă de la întrebarea „ce aplicații avem?” la una mult mai amplă: ce infrastructură digitală deține efectiv statul?
De ce contează registrul pentru interoperabilitate
Inventarul nu este doar o bază de date administrativă.
Este legat direct de Platforma Națională de Interoperabilitate.
Interoperabilitatea înseamnă, în esență, că sistemele instituțiilor pot schimba date între ele, astfel încât cetățeanul să nu mai fie obligat să transporte informații dintr-o parte a statului în alta.
Dar pentru a conecta sistemele trebuie mai întâi să știi ce sisteme există.
Aici apare paradoxul actual: România construiește infrastructură pentru schimbul automat de date, dar inventarierea sistemelor care trebuie conectate a rămas ani de zile în urma ambițiilor declarate.
ADR are deja în lucru Platforma Națională de Interoperabilitate, iar în documentele sale din 2025 apare inclusiv pregătirea proiectului și a investițiilor necesare.
Republica Moldova are deja un asemenea mecanism
Comparația făcută de Mititelu cu Republica Moldova are bază reală.
Republica Moldova dispune de Registrul resurselor și sistemelor informaționale de stat, RRSIS. Acesta este conceput ca o evidență centralizată a resurselor informaționale, sistemelor informatice de stat, site-urilor instituțiilor și a celor care le dețin sau le dezvoltă.
Interesant este chiar motivul pentru care autoritățile moldovene au justificat existența registrului: informatizarea făcută separat de fiecare instituție a dus la sisteme diferite, greu de integrat, la lipsa documentației și la repetarea unor dezvoltări informatice.
Sunt aproape exact problemele despre care discută România astăzi.
Registrul moldovenesc nu există doar pe hârtie. Documente oficiale recente arată că instituțiile introduc informații în RRSIS conform Hotărârii Guvernului nr. 153/2021.
Problema reală nu mai este lipsa legii
Aici situația devine greu de justificat prin lipsa cadrului legal.
România are Legea interoperabilității din 2022. A existat în 2024 un proiect concret de hotărâre pentru Registrul Aplicațiilor Informatice. S-a făcut, potrivit fostului secretar de stat, o primă inventariere împreună cu ADR și experții Băncii Mondiale. În 2026 a apărut și o legislație mai amplă privind inventarierea resurselor digitale ale statului.
Prin urmare, întrebarea nu mai este dacă România are nevoie de un asemenea registru.
Legislația spune deja că trebuie să-l aibă.
Întrebarea este cât de repede va deveni un instrument complet, actualizat și folosit înainte ca instituțiile să înceapă alte achiziții IT.
Pentru că digitalizarea nu înseamnă doar să mai cumperi o platformă. Uneori primul lucru pe care trebuie să-l faci este să deschizi inventarul și să vezi dacă nu cumva ai cumpărat-o deja.
