Moartea tatălui nu înseamnă că actuala soție devine automat proprietara întregii averi. Dacă nu există un testament, soția primește un sfert din moștenire, iar copiii împart celelalte trei sferturi. Înainte de calcularea acestor cote trebuie însă separate bunurile proprii ale soției de bunurile care i-au aparținut efectiv celui decedat.
Situația apare frecvent în familiile în care bărbatul s-a recăsătorit și are copii din prima căsătorie. Actuala soție rămâne moștenitoare legală, dar copiii din relația anterioară nu pot fi înlăturați doar pentru că tatăl lor și-a refăcut viața.
Potrivit articolului 972 din Codul civil, atunci când soțul supraviețuitor vine la moștenire împreună cu descendenții persoanei decedate, cota sa este de un sfert din moștenire. Copiilor le revine, împreună, diferența de trei sferturi. Regula se aplică indiferent dacă aceștia provin din prima căsătorie, din actuala căsătorie sau dintr-o relație în afara căsătoriei, dacă filiația a fost stabilită legal. Codul civil nu face diferență între fii și fiice și nici între copiii proveniți din căsătorii diferite.
Cât primește soția și cât primesc copiii
Dacă bărbatul lasă în urmă actuala soție și un singur copil, soția primește 25% din moștenire, iar copilul primește 75%.
Dacă sunt doi copii, soția primește 25%, iar fiecare copil câte 37,5%.
Dacă sunt trei copii, soția primește 25%, iar fiecare copil tot câte 25%.
La patru copii, soția păstrează cota de 25%, iar fiecare dintre copii primește câte 18,75%.
Numărul copiilor nu modifică partea legală a soției. Se împarte doar cota de 75% rezervată descendenților.
Copiii din prima căsătorie au aceleași drepturi ca eventualii copii ai tatălui cu actuala soție. Nici durata căsătoriei, nici relația dintre copii și mama vitregă, nici faptul că aceștia nu au mai ținut legătura cu tatăl nu modifică automat cotele succesorale.
Copilul din afara căsătoriei are aceleași drepturi dacă paternitatea este stabilită prin certificatul de naștere, prin recunoaștere sau printr-o hotărâre judecătorească. Și copilul adoptat de persoana decedată are, în principiu, drepturile succesorale ale unui copil biologic.
În schimb, copiii actualei soții dintr-o relație anterioară nu îl moștenesc pe bărbat doar pentru că au locuit împreună. Ei pot veni la moștenire dacă au fost adoptați de acesta sau dacă au fost desemnați prin testament, în limitele permise de lege.
Soția nu primește jumătate din moștenire doar pentru că a fost căsătorită
Aici apare cea mai frecventă confuzie. Înainte de împărțirea moștenirii se face lichidarea regimului matrimonial.
Dacă soții au avut regimul comunității legale, bunurile cumpărate în timpul căsătoriei sunt, de regulă, bunuri comune, chiar dacă unele acte au fost întocmite numai pe numele soțului. La deces, se stabilește mai întâi partea care îi aparținea deja soției din aceste bunuri. Acea parte nu este moștenire.
Codul civil prezumă că soții au avut contribuții egale, dar această prezumție poate fi combătută cu probe. Prin urmare, împărțirea nu este obligatoriu de 50% la 50% în orice situație. Dacă nu există o dispută și nu se dovedește o contribuție diferită, se pornește de obicei de la cote egale. Uniunea Națională a Notarilor Publici explică faptul că, la deces, lichidarea regimului matrimonial se face între soțul supraviețuitor și moștenitorii celui decedat.
Abia partea care îi aparținea tatălui intră în masa succesorală și se împarte: un sfert pentru soție și trei sferturi pentru copii.
Exemplu pentru o casă cumpărată în timpul căsătoriei
Să presupunem că locuința valorează 600.000 de lei și a fost cumpărată în timpul celei de-a doua căsătorii. Soții au avut contribuții egale, iar bărbatul are doi copii din prima căsătorie.
Soția deține deja 300.000 de lei, adică jumătatea sa din bunul comun. Numai jumătatea tatălui, în valoare de 300.000 de lei, intră la moștenire.
Din această sumă, soția moștenește un sfert, adică 75.000 de lei. Cei doi copii împart restul de 225.000 de lei și primesc câte 112.500 de lei.
Raportat la întreaga casă, soția ajunge să dețină 62,5%. Fiecare copil va avea o cotă de 18,75%.
Soția nu a moștenit însă 62,5% din casă. Jumătate îi aparținea deja. Din partea tatălui a moștenit numai un sfert.
Ce se întâmplă dacă locuința era bunul propriu al tatălui
Calculul se schimbă dacă tatăl cumpărase casa înainte de actuala căsătorie sau dacă o primise prin moștenire ori donație. În asemenea situații, locuința poate fi bun propriu și intră integral în masa succesorală.
Dacă aceeași casă de 600.000 de lei era proprietatea exclusivă a tatălui și există soția plus doi copii, soția primește 150.000 de lei, reprezentând 25%. Fiecare copil primește 225.000 de lei, adică 37,5%.
Actuala soție nu dobândește jumătate dintr-o casă pe care soțul o avea înainte de căsătorie doar pentru că a locuit acolo sau a fost căsătorită cu el mulți ani. Dacă a făcut investiții importante din banii proprii, poate exista o creanță care trebuie dovedită și calculată separat, dar investiția nu o transformă automat în coproprietar.
În aceeași categorie a bunurilor proprii pot intra terenurile, apartamentele și alte bunuri primite de tată prin moștenire, chiar dacă le-a dobândit în timpul actualei căsătorii. Acestea intră integral în succesiune, dacă nu există o situație juridică diferită prevăzută în acte.
Conturile, mașinile, terenurile și datoriile intră în același calcul
Moștenirea nu cuprinde doar casa. În masa succesorală pot intra partea tatălui din bunurile comune, bunurile sale proprii, terenurile, autoturismele, banii din conturi, acțiunile, părțile sociale, creanțele și alte drepturi cu valoare economică.
Se iau în calcul și obligațiile rămase. Creditele, taxele restante și alte datorii dovedite formează pasivul succesoral. Împărțirea se face asupra patrimoniului succesoral stabilit după identificarea bunurilor și a obligațiilor.
Faptul că o mașină sau o casă este trecută numai pe numele tatălui nu dovedește singur că bunul era proprietatea lui exclusivă. Notarul va verifica data și modul dobândirii, regimul matrimonial și documentele prezentate.
Părinții și frații tatălui mai primesc ceva?
În prezența copiilor, părinții și frații persoanei decedate nu vin, de regulă, la moștenirea legală. Descendenții fac parte din prima clasă de moștenitori și îi înlătură pe moștenitorii din clasele următoare.
Dacă unul dintre copiii tatălui a murit înaintea acestuia, dar a lăsat la rândul său copii, nepoții pot veni la moștenire prin reprezentarea părintelui lor. Ei împart partea care i-ar fi revenit copilului decedat.
Dacă un copil renunță la moștenire, calculul trebuie refăcut în funcție de ceilalți moștenitori care acceptă succesiunea. Renunțarea nu poate fi făcută doar pentru un bun convenabil și acceptarea pentru restul averii.
Ce se întâmplă dacă tatăl a lăsat testament
Testamentul poate modifica împărțirea legală, dar nu îi permite tatălui să lase întreaga avere actualei soții și să îi elimine complet pe copii.
Soția supraviețuitoare și copiii sunt moștenitori rezervatari. Rezerva succesorală reprezintă partea minimă pe care legea le-o protejează chiar împotriva donațiilor sau dispozițiilor testamentare excesive.
Conform articolelor 1.086-1.088 din Codul civil, rezerva fiecărui moștenitor rezervatar reprezintă jumătate din cota pe care ar fi primit-o potrivit moștenirii legale.
În concurs cu descendenții, cota legală a soției este de un sfert. Rezerva sa este, prin urmare, de o optime din moștenire.
Copiilor le-ar fi revenit legal, împreună, trei sferturi. Rezerva lor colectivă este de trei optimi. Dacă sunt doi copii, rezerva fiecăruia este de trei șaisprezecimi.
Acestea sunt cotele minime protejate, nu cotele aplicate atunci când nu există testament. Fără testament, se revine la regula obișnuită: soția primește un sfert, iar copiii trei sferturi.
Dacă un testament sau o donație încalcă rezerva copiilor, aceștia pot cere reducerea liberalităților până la limita permisă de lege.
Protecție specială pentru copiii din prima căsătorie
Legea conține o regulă suplimentară pentru situația în care actuala soție vine la moștenire împreună cu descendenți care nu sunt comuni celor doi soți.
Articolul 1.090 din Codul civil limitează donațiile și avantajele testamentare acordate soției supraviețuitoare. Acestea nu pot depăși un sfert din moștenire și nici partea copilului care a primit cel mai puțin.
Regula urmărește să împiedice transferarea aproape integrală a averii către soția din ultima căsătorie, în defavoarea copiilor dintr-o relație anterioară. Calculul concret poate deveni complicat atunci când există mai multe donații, un testament, bunuri comune și copii din relații diferite. În asemenea situații, notarul sau instanța stabilește masa de calcul și verifică dacă rezervele au fost respectate.
O donație făcută în timpul vieții nu devine intangibilă doar pentru că actul a fost semnat înaintea decesului. Dacă afectează rezerva succesorală, moștenitorii rezervatari pot cere reducerea sa, în condițiile legii.
În schimb, o vânzare reală, făcută la un preț efectiv plătit, nu este tratată automat ca donație. Copiii care susțin că vânzarea a fost fictivă sau că a ascuns o donație trebuie să dovedească acest lucru.
Poate soția să rămână în casa în care a locuit
Soția supraviețuitoare poate beneficia de un drept temporar de abitație asupra locuinței care face parte din moștenire, dacă a locuit acolo și nu deține un alt drept real asupra unei locuințe corespunzătoare nevoilor sale.
Dreptul nu înseamnă că soția devine proprietara întregii case și nici că poate vinde locuința fără acordul celorlalți coproprietari. El îi permite să continue să locuiască acolo.
Potrivit articolului 973 din Codul civil, acest drept durează până la realizarea partajului, dar nu se poate stinge mai devreme de un an de la deschiderea moștenirii. Dreptul încetează dacă soția se recăsătorește înaintea partajului. Ceilalți moștenitori pot solicita restrângerea dreptului sau punerea la dispoziție a unei alte locuințe corespunzătoare, dacă sunt îndeplinite condițiile legale.
Soția nu primește automat, separat, toate mobilele și obiectele din gospodărie atunci când există copii. Dreptul special asupra mobilierului și obiectelor de uz casnic se aplică atunci când soțul supraviețuitor nu vine la moștenire împreună cu descendenții.
Contează dacă soții erau despărțiți
Despărțirea în fapt nu înlătură dreptul la moștenire. Dacă soții locuiau separat, dar erau încă căsătoriți legal, actuala soție rămâne, ca regulă, moștenitoare.
Articolul 970 din Codul civil stabilește că soțul supraviețuitor îl moștenește pe cel decedat dacă, la data deschiderii moștenirii, nu exista o hotărâre definitivă de divorț.
Concubina sau partenera cu care tatăl a trăit fără să se căsătorească nu are o cotă legală de moștenire. Ea poate primi bunuri numai dacă este coproprietară, beneficiară a unui testament sau titulara unui alt drept dovedit.
Succesiunea trebuie acceptată în termen de un an
Moștenirea se deschide în momentul decesului și la ultimul domiciliu al persoanei decedate. Moștenitorii au, ca regulă, un an pentru a accepta sau a renunța la succesiune.
Dezbaterea propriu-zisă la notar poate fi făcută și mai târziu. Termenul de un an privește opțiunea succesorală, nu obligația de a obține certificatul de moștenitor în acel interval. Acceptarea poate fi expresă sau poate rezulta, în anumite condiții, din acte care arată că persoana s-a comportat ca moștenitor.
Uniunea Națională a Notarilor Publici precizează că succesiunea nu are un termen-limită pentru dezbatere, dar acceptarea sau renunțarea trebuie făcute în termenul legal.
Dacă procedura se finalizează în cel mult doi ani de la deces, nu se percepe impozitul succesoral de 1% pentru imobile. După depășirea celor doi ani, moștenitorii datorează, potrivit regulilor fiscale în vigoare, impozitul de 1% asupra valorii imobilelor incluse în masa succesorală. Se plătesc separat onorariul notarial și costurile documentelor necesare.
Certificatul de moștenitor va arăta cine sunt moștenitorii, ce bunuri intră în succesiune și ce cote primește fiecare, conform Legii notarilor publici.
Certificatul nu înseamnă că fiecărui moștenitor îi revine automat o anumită cameră, un anumit teren sau o anumită mașină. Până la partaj, soția și copiii dețin cote din bunuri. Împărțirea fizică se face ulterior, prin acord notarial sau, dacă nu se înțeleg, prin hotărârea instanței.
