România a pierdut în primă instanță procesul deschis la Bruxelles de Pfizer și BioNTech și trebuie să achite aproximativ 600 de milioane de euro pentru vaccinurile anti-COVID contractate în pandemie, dar nepreluate ulterior. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că hotărârea este executorie, că penalitățile urmează să fie calculate și că suma nu există astăzi în bugetul ministerului.
Decizia tribunalului belgian nu lovește doar România. În același dosar, Polonia a fost obligată să preia vaccinuri în valoare de circa 1,3 miliarde de euro, astfel că totalul litigiului urcă la 1,9 miliarde de euro. Procesul a fost deschis de Pfizer în 2023, pentru a forța respectarea contractului negociat la nivel european în timpul pandemiei. Instanța de la Bruxelles a respins argumentele invocate de cele două state, printre ele schimbarea condițiilor epidemiologice, scăderea cererii și, în cazul Poloniei, efectele războiului din Ucraina.
Miza pentru România nu este una abstractă și nici doar contabilă. Alexandru Rogobete a declarat că statul are de achitat trei miliarde de lei, fără penalități, iar acestea vor fi comunicate separat. El a spus clar că banii nu există în acest moment în bugetul Ministerului Sănătății și că plata va trebui asigurată, cel mai probabil, fie prin bugetul de stat, fie prin Ministerul Finanțelor. Tot ministrul a precizat că, din punctul său de vedere, hotărârea produce efecte imediat, chiar dacă partea română decide să meargă mai departe cu apelul.
Din explicațiile prezentate public de Ministerul Sănătății reiese că litigiul privește aproape 29 de milioane de doze care nu au mai fost comandate efectiv și nici livrate în România, dar care rămăseseră prinse în contractul semnat în mai 2021. Rogobete susține că exact aici este problema de fond: obligația de plată a rămas în picioare deși, între timp, stocurile existente deveniseră prea mari, rata de vaccinare scăzuse, iar o parte dintre doze începuseră să expire. În aceeași intervenție, ministrul a spus că acel al treilea contract a fost semnat „fără o fundamentare clară a nevoii” și că volumele au fost supraevaluate.
Contextul european explică de ce disputa nu se oprește la București. În mai 2021, Comisia Europeană a semnat cu BioNTech-Pfizer un al treilea contract-cadru pentru încă 1,8 miliarde de doze, dintre care 900 de milioane ferme și opțiune pentru alte 900 de milioane, cu livrări prevăzute până în 2023. Acesta a fost momentul în care statele membre au intrat într-o logică de achiziție construită pentru scenariul în care pandemia continua sever, apăreau variante noi și era nevoie de rapeluri repetate. Pe hârtie, mecanismul părea o plasă de siguranță. În practică, după ce cererea pentru vaccinare a scăzut puternic, aceleași contracte au început să se transforme în obligații greu de justificat politic și bugetar.
Aici apare și una dintre cele mai incomode întrebări pentru statul român: cine a decis, pe ce estimări și cu ce documente de fundamentare. În noiembrie 2023, Reuters relata că procurorii anticorupție au cerut aprobări pentru investigarea fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, suspectând achiziționarea unui număr mult mai mare de doze Pfizer și Moderna decât ar fi fost necesar. Potrivit procurorilor citați de Reuters, România cumpărase deja 37,6 milioane de doze înainte de ianuarie 2021, suficient cât să vaccineze populația, iar ulterior ar fi fost convenită achiziția altor 52,8 milioane de doze, fără documente sau evaluări care să justifice volumul. Cei vizați au respins atunci acuzațiile.
Pe fond, cazul Pfizer-BioNTech scoate la suprafață o problemă mai mare decât procesul în sine. Nu mai vorbim doar despre vaccinare, nici despre oportunitatea campaniei din anii grei ai pandemiei. Discuția s-a mutat în zona rece a contractelor și a deciziilor administrative care rămân valabile chiar și după ce realitatea din teren s-a schimbat complet. Pfizer a mers în instanță exact pe această logică: contractul trebuie respectat. Tribunalul belgian, în prima instanță, i-a dat dreptate.
Politic, dosarul va continua aproape sigur. România poate ataca hotărârea, iar dezbaterea internă abia începe. Va fi o dispută despre responsabilitate, despre cine semnează și cine plătește după câțiva ani, dar și despre felul în care statul român a gestionat o perioadă în care presiunea era uriașă, iar deciziile se luau cu informații incomplete. Doar că, între timp, presiunea medicală a dispărut, iar în locul ei a rămas factura. Una uriașă, care acum se mută din dosare și conferințe de presă direct spre bugetul public.
