Rebeca și Melisa, găsite după o zi și o noapte de căutări. Mama uneia dintre fete spune că minorele ar fi fost răpite
Cazul celor două fetițe dispărute din județul Mureș a intrat într-o zonă mult mai gravă decât părea la început. Rebeca și Melisa, în vârstă de 4 și 5 ani, au fost găsite în viață după mai bine de o zi de căutări, dar starea în care au fost descoperite și declarațiile apărute ulterior ridică întrebări serioase. Mama uneia dintre minore spune că fetele nu ar fi plecat singure și susține că ele ar fi fost luate cu mașina, legate la ochi și abandonate ulterior la marginea pădurii.
Totul a pornit din Târnăveni, județul Mureș, acolo unde cele două copile au fost date dispărute după ce au plecat de acasă și nu s-au mai întors. Următoarele ore au însemnat o mobilizare amplă. Polițiști, jandarmi, rude, voluntari și oameni din comunitate au participat la căutări. Cazul a ținut în tensiune o localitate întreagă. Vorbim despre doi copii foarte mici, dispăruți fără explicație, într-un interval în care fiecare oră conta.
Fetele au fost găsite după o zi și o noapte de căutări de un pădurar, la aproximativ patru kilometri de casă, la marginea unei păduri, într-o zonă izolată. Au fost descoperite murdare, ude și speriate. Datele medicale prezentate ulterior arată că cele două minore aveau hipotermie și deshidratare. Au fost preluate și îngrijite în secția de Pediatrie. Dincolo de partea fizică, evaluarea psihologică a indicat o stare accentuată de șoc, anxietate puternică, distres emoțional, teamă intensă și dificultăți de reglare emoțională.
Aici se încheie partea limpede a poveștii și începe zona care schimbă tonul întregului caz.
După ce copilele au ajuns acasă, mama Rebecăi a vorbit despre ce i-ar fi spus fetița. Din relatarea ei reiese că minora ar fi povestit că, înainte să ajungă în locul unde a fost găsită, cineva i-ar fi legat ochii. Tot ea spune că fata i-a spus că a dormit pe ciment împreună cu Melisa. Acest detaliu este important tocmai pentru că, potrivit informațiilor publice, cele două au fost găsite sub cerul liber, într-o zonă de pădure. De aici apare suspiciunea familiei că fetele nu au mers singure tot drumul și că ar fi fost ținute, măcar pentru o perioadă, într-un alt loc.
Mama merge și mai departe cu ipoteza. Ea susține că cele două copile sunt prea mici ca să fi putut parcurge singure patru kilometri pe jos, până într-o zonă izolată, iar din acest motiv crede că ar fi fost urcate într-o mașină. În varianta ei, fetele ar fi fost luate, duse în altă parte și apoi abandonate când zona a devenit prea expusă din cauza numărului mare de oameni implicați în căutări.
Este, deocamdată, o ipoteză formulată de familie. Asta trebuie spus clar. Din informațiile apărute public până în acest moment, nu rezultă o concluzie oficială a anchetatorilor că a fost vorba despre o răpire. Însă nici detaliile apărute ulterior nu pot fi trecute ușor cu vederea. Când doi copii atât de mici sunt găsiți în stare de hipotermie, cu urme clare de epuizare fizică și cu o reacție psihologică severă, cazul nu mai poate fi tratat ca o simplă plecare de acasă fără consecințe.
Adevărata miză a anchetei este acum reconstrucția exactă a ultimelor ore. Cum au ajuns cele două fete la marginea pădurii. Cât timp au stat acolo. Dacă traseul până în punctul în care au fost găsite este realist pentru vârsta lor. Dacă relatarea copilului despre legarea la ochi poate fi confirmată indirect prin alte probe. Dacă există un interval lipsă între momentul dispariției și momentul în care au fost descoperite. Toate aceste detalii pot schimba radical încadrarea cazului.
Mai există un element care nu trebuie ignorat. În multe situații cu minori, primele declarații sunt fragmentare, incomplete și uneori greu de pus cap la cap. Copiii foarte mici nu povestesc linear, nu fixează timpul ca un adult și amestecă uneori senzații, imagini și frici. Asta nu înseamnă automat că ceea ce spun este fals. Înseamnă doar că fiecare frază trebuie verificată cu calm, prin anchetă, expertiză și corelare cu datele concrete din teren. Tocmai de aceea, starea psihologică a fetelor devine o piesă esențială în tot dosarul.
De altfel, faptul că psihologii au constatat insecuritate, teamă intensă și dificultăți de reglare emoțională spune mult despre ce au trăit cele două copile în orele în care au lipsit. Nu spune singur dacă a existat sau nu o răpire. Dar arată că experiența prin care au trecut a fost una severă. Aici nu mai vorbim doar despre o sperietură de moment. Vorbim despre un episod care lasă urme și care cere explicații clare.
Pentru familie, faptul că fetele au fost găsite în viață înseamnă o ușurare uriașă. Pentru anchetă, cazul abia începe cu adevărat. Din exterior, povestea poate părea închisă pentru că finalul nu a fost tragic. În realitate, cele mai importante răspunsuri lipsesc tocmai acum. Cum au ajuns două copile atât de mici într-o zonă izolată. Ce s-a întâmplat între plecarea de acasă și momentul găsirii. Cine spune adevărul complet. Și dacă, în spatele unui final care a părut fericit, nu există de fapt o faptă mult mai gravă.
Până la o concluzie oficială, un singur lucru rămâne cert. Rebeca și Melisa nu au fost găsite bine. Au fost găsite epuizate, ude, murdare, cu hipotermie, deshidratate și în stare de șoc. Restul nu mai ține de speculații publice, ci de cât de repede și cât de bine va reuși ancheta să umple golurile din acest caz.
