În ultimele decenii, mai multe proiecte hidroenergetice din România au fost blocate sau întârziate în instanță în urma acțiunilor ONG-urilor de mediu, unele după ce statul investise deja masiv și lucrările ajunseseră aproape de finalizare.
Și cred că a venit timpul să punem o întrebare pe care prea puțini au curajul s-o pună:
CINE FINANȚEAZĂ ACESTE ONG-URI?
Pentru că energia nu a fost și nu este un moft. Este economie, industrie și, mai ales, securitate națională.
Luați Răstolița.
În iunie 2025, Curtea de Apel Cluj a admis recursul făcut de Declic și Bankwatch România și a suspendat acordul de mediu pentru continuarea lucrărilor. Hidrocentrala era, potrivit Ministerului Energiei de atunci, finalizată în proporție de peste 90%.
Nu discut acum dacă fiecare autorizație dată de stat a fost perfectă. Dacă statul a greșit, să răspundă cei care au semnat.
Eu discut altceva.
Cine finanțează organizațiile care au bani, oameni și resurse să ducă asemenea proiecte strategice prin tribunale ani întregi?
Declic își publică finanțatorii. Și aici lucrurile devin interesante.
Organizația spune că, pe lângă donațiile membrilor, a primit granturi de la Sigrid Rausing Trust, European Climate Foundation, Environmental Investigation Agency, OPEN Minds, Campact, Uplift și programul Active Citizens Fund.
Sigrid Rausing Trust confirmă chiar pe propriul site că a finanțat Declic între 2020 și 2024 cu granturi totale de 150.000 de lire sterline.
Bankwatch? Rețeaua spune public că beneficiază de sprijin financiar al Uniunii Europene.
Repet. Faptul că un ONG primește bani din străinătate NU înseamnă automat că lucrează pentru un guvern străin. Ar fi incorect să afirmăm asta fără dovezi.
Dar eu, ca român, am dreptul să pun o întrebare simplă.
Dacă o organizație finanțată inclusiv din exterior poate participa la blocarea în instanță a unei investiții energetice românești terminate în proporție de peste 90%, de ce statul român nu consideră obligatoriu să analizeze transparent cine finanțează asemenea acțiuni și ce interese există în spatele finanțărilor?
Nu să interzică ONG-urile.
Nu să le închidă.
Să ne spună NAIBIi CINE DĂ BANII. 
Suma. Finanțatorul. Proiectul pentru care au fost primiți banii. Ce procese sunt finanțate. Ce campanii sunt finanțate.
Tot.
Pentru că aici apare problema mare. EU UNUL FIERB 
CÂND AUD UN ONG-IST.
România închide termocentrale. România are nevoie de importuri în anumite perioade. România vorbește zilnic despre independență energetică.
Dar când trebuie terminată o hidrocentrală începută de stat și ajunsă la peste 90%, descoperim că poate fi oprită în tribunal la cererea unor ONG-uri.
Și noi nici măcar nu suntem curioși cine finanțează organizațiile respective?
Mie asta mi se pare uluitor.
Mai ales că hidroenergia este regenerabilă. Exact energia „verde” despre care ni se vorbește de ani întregi.
Așa că întrebarea nu trebuie să fie dacă ONG-urile au voie să dea statul în judecată. Evident că au.
Întrebarea adevărată este alta:
UNDE SE TERMINĂ ACTIVISMUL DE MEDIU ȘI UNDE ÎNCEPE VULNERABILITATEA UNUI STAT?
Dacă mâine o organizație finanțată majoritar din afara României blochează un proiect militar, energetic, minier, de gaze sau o infrastructură strategică, statul român trebuie să știe exact cine pune banii pe masă.
Nu pentru că orice ban străin este rău.
Ci pentru că o țară serioasă își cunoaște vulnerabilitățile.
Și mai am o întrebare.
Dacă România ar finanța ONG-uri într-un alt stat pentru campanii și procese care ajung să-i blocheze proiecte energetice strategice, oare statul respectiv ar privi situația cu aceeași nepăsare?
Eu mă îndoiesc.
