Regimul autoritar a lui Carol al II lea
A fost instaurat de Carol al II -lea și era foarte asemănător altor regimuri autoritare din Europa. Regele s-a înconjurat de o camarilă regală (grup de favoriți) guvernând prin decrete-legi și dizolvând Parlamentul. Pentru a-și oferi o legitimitate regimului, Carol II a adoptat o nouă Constituție (1938) confrom căreia regelui îi reveneau atât puterea executivă, cât și cea legislativă. De asemenea a dizolvat partidele politice și a introdus cenzura. Pe fondul nemulțumilor sociale create de pretențiilor teritoriale ale Ungariei și URSS-ului asupra teritoriului românesc, urmate de ocuparea unei părții a Transilvaniei de Ungaria (Dictatul de la Viena) și a Basarabiei de către URSS, Carol II este nevoit să abdice în 1940. Locul său va fi ocupat de către Mihai I, fiul lui Carol II, însă controlul politic era deținut defapt de către generalul Antonescu.
Ideologia comunistă și regimul comunist în Europa
Principiile ideologiei comuniste au fost trasate pentru prima dată de către Karl Marx și Friedrich Engels, în lucrarea Manifestul Partidului Comunist (1848). În concepția lui Marx capitalismul a înlocuit a înlocuit feudalismul iar capitalismul va fi înlocuit de comunism, o societate fără clase sau diferențe de avere. Schimbarea societății era posibilă doar prin revoluție, iar rolul conducător revenea proletariatului.
Comunismul vedea legitimă desființarea proprietății private și înlocuirea ei cu proprietatea comună. Lenin, va prelua principiile și ideile lui Marx, le va dezvolta și adapta nevoilor societății rusești.
Potrivit ideologiei bolșevice, capitalismul era sursa răului deoarece se baza pe proprietatea privată, iar burghezia domina viața economică și prin politică exploatând muncitorimea. Comuniștii pretindeau că vor realiza un transfer de putere către proletariat, înlocuind ”dictatura burgheziei” cu ”dictatura proletariatului”.
Ca urmare a Revoluției Bolșevice din octombrie 1917, Lenin (1917-1924), conducătorul bolșevicilor (socialiștii radicali), preia puterea și instituie teroarea cu ajutorul poliției politice CEKA. După preluarea puterii, partidul bolșevic își va lua numele de Partidul Comunist. Instaurarea societății socialiste se va face pe etape: naționalizarea mijloacelor de producție, naționalizarea băncilor, dar și a comerțului intern și extern (Lenin emite decrete pentru naționalizarea sectorului privat).
În 1922, creează Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, iar în 1924 emite o nouă Constituție, care stabilea rolul conducător al Partidului Comunist. La moartea lui Lenin, în 1924 conducerea URSS-ului este preluată de către Stalin (1924-1953), care a accentuat represiunea împotriva disidenților și adversarilor săi din interiorul partidului ( CEKA devine NKVD).
Între anii 1936-1938, Stalin a declanșat Marea Teroare, acțiune prin care a eliminat toți opozanții reali sau închipuiți.
Colectivizarea agriculturii s-a făcut forțat, țăranii fiind obligați să predea statului, în colhozuri (formă de muncă în colectiv) și sovhozuri (ferme de stat), pământurile și mijlaocele de producție. În 1929 a fost introdusă economia planificată și dirijată, prin „ planurile cincinale”. În același timp începe un proces de industrializare forțată.
La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Stalin va exporta modelul totalitar comunist și în alte regiuni ale lumii, printre care și Europa de Est, înglobând România în lagărul comunist. Din 1953, Nikita Hrușciov va începe o politică de destalinizare. Omul reformator al URSS a fost Mihail Gorbaciov (1985-1991), care a luat în anii ”80 o serie de măsuri reformatoare (Glasnost și Perestroika), care neintenționat vor duce la prăbușirea regimului.
Regimul autoritar instaurat de Carol al II-lea a fost rezultatul unei crize politice profunde din România interbelică. În anii ’30, guvernele se schimbau des, conflictele dintre partide erau permanente, iar mișcările extremiste câștigau influență. Profitând de această instabilitate, regele a decis să concentreze puterea în mâinile sale.
La 10 februarie 1938, Carol al II-lea a instaurat oficial regimul autoritar. Guvernul a fost înlocuit cu unul controlat direct de rege, iar viața politică a fost reorganizată în jurul monarhiei. Constituția din 1938 a modificat radical sistemul politic. Parlamentul a fost menținut doar formal, iar puterea reală era exercitată de rege, care putea numi și revoca guvernele, putea legifera prin decrete și controla administrația.
Pentru a elimina competiția politică, partidele au fost desființate. În locul lor a fost creat un partid unic, Frontul Renașterii Naționale, în 1938. Toți funcționarii publici și numeroși cetățeni au fost încurajați sau obligați să se înscrie în această organizație. Statul a început să controleze presa, iar cenzura a devenit un instrument obișnuit.
Un alt element important al regimului a fost lupta împotriva mișcărilor extremiste, în special împotriva Gărzii de Fier. În 1938, liderul acesteia, Corneliu Zelea Codreanu, a fost arestat și ulterior ucis în detenție. Conflictul dintre regim și legionari a continuat în anii următori, ducând la atentate și represalii.
Regimul autoritar a încercat să consolideze statul și prin reorganizarea administrativă. România a fost împărțită în ținuturi conduse de rezidenți regali, numiți direct de monarh. Aceste reforme urmăreau centralizarea puterii și slăbirea influenței politicienilor locali.
Situația externă a devenit însă tot mai tensionată. În 1939 a izbucnit Al Doilea Război Mondial, iar România s-a aflat între presiunile Germaniei naziste și ale Uniunii Sovietice. În 1940, statul român a suferit pierderi teritoriale majore. URSS a ocupat Basarabia și nordul Bucovinei, Ungaria a primit nordul Transilvaniei prin Dictatul de la Viena, iar Bulgaria a primit Cadrilaterul. Aceste evenimente au provocat o criză politică și socială profundă.
În septembrie 1940, în urma protestelor și a presiunilor politice, Carol al II-lea a fost obligat să abdice. Tronul a revenit fiului său, Mihai I, dar puterea reală a fost preluată de generalul Ion Antonescu, care a instaurat un regim militar autoritar și a apropiat România de Germania nazistă.
Ideologia comunistă a apărut în secolul al XIX-lea, într-un context de industrializare rapidă și de inegalități sociale accentuate. Karl Marx și Friedrich Engels au susținut că istoria societății este marcată de conflictul dintre clasele sociale. În analiza lor, societatea capitalistă era dominată de burghezie, care controla mijloacele de producție, și de proletariat, care își vindea forța de muncă.
Potrivit teoriei marxiste, capitalismul urma să fie înlocuit printr-o revoluție socială. Proletariatul ar fi preluat puterea politică și ar fi instaurat o perioadă de tranziție numită dictatura proletariatului. Scopul final era o societate fără clase sociale, în care proprietatea privată asupra mijloacelor de producție ar fi dispărut.
Lenin a adaptat aceste idei la realitățile Imperiului Rus. El a susținut că revoluția poate fi condusă de un partid revoluționar disciplinat, format din activiști dedicați. După Revoluția bolșevică din 1917, partidul bolșevic a preluat puterea și a început reorganizarea societății.
Guvernul sovietic a naționalizat industria, băncile și marile proprietăți agricole. Economia a fost reorganizată sub controlul statului. Opoziția politică a fost eliminată, iar poliția politică a devenit un instrument central al regimului. În primii ani ai puterii bolșevice, Rusia a trecut printr-un război civil și printr-o perioadă de criză economică severă.
În anii ’20, Lenin a introdus temporar o politică economică mai flexibilă, cunoscută ca Noua Politică Economică (NEP), care permitea existența unor activități private limitate. După moartea sa, însă, Stalin a abandonat această strategie și a impus un model economic complet centralizat.
Stalin a consolidat controlul statului asupra economiei și societății. Colectivizarea agriculturii a dus la transformarea proprietății țărănești în ferme colective sau de stat. Procesul a fost însoțit de violență și de deportări masive. Industrializarea rapidă a fost organizată prin planuri cincinale, care stabileau obiective precise de producție.
Regimul stalinist a fost caracterizat și de represiune politică. Procesele publice, epurările din partid și deportările în lagărele de muncă au devenit instrumente de control. Sistemul Gulagului a adunat milioane de oameni considerați opozanți ai regimului.
După Al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a extins influența comunistă asupra Europei de Est. State precum Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria și România au fost transformate în regimuri comuniste, după modelul sovietic. Partidele comuniste au preluat puterea, iar sistemele politice au devenit monopartidiste.
După moartea lui Stalin, conducerea sovietică a încercat să reducă unele excese ale regimului. Nikita Hrușciov a denunțat cultul personalității și a promovat o politică de destalinizare. Totuși, sistemul comunist a rămas unul autoritar.
În anii ’80, reformele inițiate de Mihail Gorbaciov au încercat să modernizeze sistemul. Politicile de glasnost (transparență) și perestroika (restructurare economică) au slăbit controlul partidului asupra societății. Aceste schimbări au contribuit la prăbușirea regimurilor comuniste din Europa de Est și, în final, la dizolvarea Uniunii Sovietice în 1991.
