O casă pasivă poate consuma cu până la 90% mai puțină energie pentru încălzire și răcire decât o locuință veche obișnuită. Nu este însă suficient să pui 30 de centimetri de polistiren și ferestre cu trei foi de sticlă. Standardul se obține prin proiectare, execuție atentă, ventilație controlată și verificări făcute în timpul construcției.
Conceptul de casă pasivă a fost dezvoltat la sfârșitul anilor ’80 de cercetătorii Bo Adamson și Wolfgang Feist. Prima clădire realizată după aceste principii a fost finalizată în 1991, în cartierul Kranichstein din Darmstadt, Germania.
Denumirea de „pasivă” vine din modul în care locuința folosește căldura deja disponibilă. Radiația solară, ocupanții, electrocasnicele și aerul evacuat contribuie la menținerea temperaturii interioare. Casa are în continuare nevoie de încălzire în perioadele foarte reci, dar necesarul este mult mai mic decât într-o construcție obișnuită.
Ce este, de fapt, o casă pasivă
Casa pasivă este o clădire proiectată să piardă foarte puțină căldură iarna și să limiteze supraîncălzirea vara. Standardul poate fi aplicat locuințelor din cărămidă, BCA, beton, lemn sau elemente prefabricate.
Nu materialul structurii stabilește dacă imobilul este pasiv. Contează performanța întregii clădiri: fundație, pereți, acoperiș, ferestre, uși, instalații, etanșeitate și ventilație.
O asemenea casă poate avea pompă de căldură, încălzire electrică, centrală, sistem prin pardoseală sau altă soluție. Standardul nu interzice o anumită sursă de încălzire. El limitează necesarul de energie.
Nici panourile fotovoltaice nu sunt obligatorii pentru certificarea de bază. Ele pot fi montate pentru reducerea consumului preluat din rețea și pentru obținerea claselor superioare Passive House Plus sau Premium.
Cât trebuie să consume
Criteriile Institutului Passivhaus sunt mai stricte decât simpla obținere a unui certificat energetic bun.
| Criteriu principal | Limita standardului |
|---|---|
| Necesar anual pentru încălzire | maximum 15 kWh/mp/an |
| Sarcină maximă de încălzire | maximum 10 W/mp |
| Etanșeitate verificată la 50 Pa | maximum 0,6 schimburi de aer pe oră |
| Energie primară regenerabilă, clasa Classic | maximum 60 kWh/mp/an |
| Perioade cu temperaturi interioare excesive | maximum 10% din an |
Criteriul de 15 kWh/mp/an se referă la necesarul util calculat pentru încălzire, nu la consumul total de electricitate din factură. Apa caldă, electrocasnicele, iluminatul și răcirea trebuie analizate separat.
Pentru o locuință cu o suprafață de referință de 120 mp, limita teoretică ar însemna un necesar anual de cel mult 1.800 kWh de căldură pentru încălzire. Dacă aceasta este produsă de o pompă de căldură cu un coeficient sezonier de performanță 3, consumul electric ar putea fi în jur de 600 kWh. Este doar un exemplu de calcul; rezultatul real depinde de climă, temperaturile setate, numărul de ocupanți și randamentul instalației.
Potrivit Institutului Passivhaus, economiile pentru încălzire și răcire pot ajunge la 90% față de clădirile vechi obișnuite și la peste 75% față de construcțiile noi convenționale. Procentul nu trebuie confundat cu reducerea întregii facturi la energie.
Cele cinci elemente esențiale
Primul element este termoizolația continuă. Grosimea nu se stabilește după o regulă universală de 20, 30 sau 40 de centimetri. Ea se calculează în funcție de material, climă, forma clădirii și performanța urmărită.
O vată minerală, o fibră de lemn sau un polistiren cu o conductivitate termică mai mică poate oferi aceeași rezistență termică la o grosime diferită. Conductivitatea materialului se notează cu λ și se măsoară în W/mK. Performanța peretelui complet este exprimată prin coeficientul U, măsurat în W/mpK. Cele două valori nu trebuie confundate.
Al doilea element îl reprezintă eliminarea punților termice. Acestea apar în zonele unde izolația este întreruptă sau unde căldura găsește o cale mai ușoară spre exterior: balcoane, stâlpi, centuri, buiandrugi, soclu, acoperiș și conturul ferestrelor.
Un perete bine izolat nu compensează o placă de balcon turnată în continuarea planșeului fără rupere termică. În acea zonă apar pierderi de energie, suprafețe reci, condens și, în anumite condiții, mucegai.
Al treilea element este etanșeitatea la aer. Prin membranele, tencuielile și benzile speciale folosite la îmbinări se urmărește eliminarea infiltrațiilor necontrolate.
Etanșeitatea nu înseamnă că locuința trebuie închisă ermetic fără aer proaspăt. Dimpotrivă, o clădire foarte etanșă are nevoie de ventilație mecanică bine calculată.
Al patrulea element este montarea unor ferestre performante. Se folosesc, de regulă, geamuri triple, rame bine izolate și distanțiere cu pierderi termice reduse. Montajul este la fel de important ca produsul. O fereastră scumpă montată incorect poate crea infiltrații și punți termice pe tot conturul golului.
Al cincilea element este ventilația mecanică cu recuperare de căldură. Aerul viciat este extras din băi, bucătărie și alte încăperi umede. Înainte de evacuare, acesta cedează o parte din căldură aerului proaspăt introdus în dormitoare și camerele de zi.
Fluxurile nu se amestecă în mod normal. Energia termică este transferată prin schimbătorul recuperatorului. Sistemul filtrează aerul exterior și poate reduce cantitatea de praf și polen care intră în casă.
Acestea sunt și cele cinci principii prezentate de Institutul Passivhaus: izolație bună, ferestre eficiente, ventilație cu recuperare, eliminarea punților termice și etanșeitate.
Poți deschide ferestrele într-o casă pasivă
Ferestrele pot fi deschise. Ventilația mecanică nu le blochează și nu obligă proprietarul să trăiască într-o casă permanent închisă.
Sistemul asigură însă un debit constant și controlat de aer proaspăt fără pierderile mari care apar când ferestrele sunt lăsate deschise iarna. Vara, aerisirea nocturnă prin ferestre poate chiar ajuta la răcirea locuinței, dacă temperaturile exterioare sunt mai mici.
Recuperatorul nu înlocuiește automat aerul condiționat. Într-o casă prost umbrită, cu suprafețe vitrate mari spre sud sau vest, temperatura poate crește excesiv. Proiectul trebuie să includă copertine, jaluzele exterioare, vegetație sau alte soluții de protecție solară.
Orientarea casei contează, dar nu este singura soluție
Orientarea ferestrelor mari spre sud poate aduce câștiguri solare utile iarna. Aceleași ferestre pot produce supraîncălzire vara dacă nu sunt protejate.
Fațada nordică are de regulă goluri mai mici, iar camerele importante sunt orientate spre zonele cu lumină naturală mai bună. Totuși, o casă pasivă poate fi realizată și pe un teren cu orientare mai puțin favorabilă. Diferența va fi compensată prin izolație, ferestre, umbrire și instalații.
Forma clădirii influențează costurile. O casă compactă, cu puține retrageri, balcoane și colțuri, are o suprafață exterioară mai mică raportată la spațiul locuit. Se izolează și se etanșează mai ușor decât o construcție cu multe volume, terase și acoperișuri complicate.
Din ce materiale poate fi construită
O casă pasivă poate avea pereți din cărămidă, BCA, beton, lemn sau panouri prefabricate. Niciunul dintre aceste materiale nu transformă singur construcția într-o casă pasivă.
La zidărie, stratul de izolație este montat în general la exterior. În construcțiile pe structură de lemn, o parte a termoizolației poate fi introdusă între elementele structurale, cu un strat suplimentar continuu pentru reducerea punților termice.
Pot fi folosite vată minerală, fibră de lemn, celuloză, spumă rigidă, polistiren sau alte produse cu performanțe documentate. Alegerea se face și în funcție de comportarea la foc, umiditate, rezistență mecanică, emisii, montaj și cost.
O casă pasivă nu este automat o casă realizată exclusiv din materiale naturale. Standardul urmărește în principal consumul, confortul și calitatea anvelopei. Impactul materialelor asupra mediului trebuie analizat separat.
Cum se obține certificarea
Certificarea Passivhaus nu este același lucru cu certificatul de performanță energetică emis la vânzarea sau recepția unei clădiri.
Proiectul este calculat cu programul PHPP, care analizează anvelopa, orientarea, ferestrele, punțile termice, ventilația, încălzirea, răcirea, apa caldă și consumul celorlalte echipamente.
Certificatorul verifică proiectul, detaliile de execuție și produsele alese. Implicarea lui încă din faza de proiectare poate preveni modificările costisitoare făcute după ridicarea pereților.
În timpul execuției trebuie documentate straturile care ulterior vor fi acoperite. Sunt verificate continuitatea termoizolației, montajul ferestrelor, membranele și etanșarea trecerilor pentru cabluri, conducte și instalații.
Testul Blower Door măsoară infiltrațiile prin anvelopă. Pentru o casă pasivă, valoarea n50 nu trebuie să depășească 0,6 schimburi de aer pe oră la diferența de presiune de 50 Pa.
La final se verifică și reglarea instalației de ventilație. Certificatul este emis numai dacă toate criteriile sunt îndeplinite și există documentele cerute. Institutul precizează că o clădire poate respecta principiile fără certificare, dar numai certificarea independentă confirmă oficial atingerea standardului.
Casă pasivă, casă verde și nZEB
Termenii nu înseamnă același lucru.
„Casa verde” sau „casa ecologică” este o denumire generală. Poate descrie o locuință realizată din materiale naturale, cu panouri solare, colectarea apei pluviale ori un impact redus asupra mediului. Fără criterii măsurabile și o certificare clară, denumirea poate fi folosită foarte larg.
Casa pasivă urmărește o performanță energetică precisă. Poate fi ecologică, dar acest lucru depinde și de materiale, transport, durata de viață și sursa energiei consumate.
nZEB este standardul legal pentru clădirile cu un consum de energie aproape egal cu zero. În România, clădirile noi autorizate după 31 decembrie 2020 trebuie să respecte cerințele nZEB stabilite prin Legea nr. 372/2005 și reglementările tehnice naționale.
O clădire nZEB nu este automat o casă pasivă. Cerințele de etanșeitate și necesarul pentru încălzire pot fi mai puțin stricte decât cele ale standardului Passivhaus.
Cât costă o casă pasivă
Nu există un procent valabil pentru toate proiectele. Diferența față de o casă convențională depinde de suprafață, formă, teren, structură, tâmplărie, instalații și experiența constructorului.
Costurile suplimentare apar în special la termoizolație, tâmplărie, recuperator, proiectare, testări, eliminarea punților termice și manopera atentă. O parte poate fi recuperată prin folosirea unei instalații de încălzire mai mici și prin facturile reduse în perioada de exploatare.
Calculul corect nu compară doar prețul la cheie. Trebuie analizate investiția inițială, întreținerea recuperatorului, schimbarea filtrelor, consumul ventilatoarelor, durata de viață a echipamentelor și energia economisită.
Certificarea nu oferă automat acces la o subvenție. Orice program de finanțare trebuie verificat separat, după regulile și bugetul valabile la momentul construirii.
Poate fi transformată o casă veche
O clădire existentă poate fi renovată cu soluții specifice caselor pasive. Atingerea standardului complet este însă mai dificilă din cauza fundației, orientării, balcoanelor și punților termice deja existente.
Institutul Passivhaus folosește standardul EnerPHit pentru renovări. Acesta acceptă un consum ceva mai mare decât standardul unei construcții noi, dar păstrează cerințe stricte privind confortul și calitatea lucrărilor.
Renovarea poate fi făcută etapizat, dar toate etapele trebuie gândite de la început. Schimbarea ferestrelor fără stabilirea viitoarei grosimi a izolației poate duce la un montaj greșit. Izolarea pereților fără rezolvarea acoperișului și a soclului lasă punțile termice active.
Avantaje și limite
Principalul avantaj este consumul redus pentru încălzire și răcire. Temperatura suprafețelor interioare rămâne apropiată de temperatura aerului, iar senzația de perete sau fereastră rece este mult diminuată.
Ventilația controlată aduce aer proaspăt fără curenți reci și reduce zgomotul care ar intra prin ferestrele deschise. Etanșeitatea și eliminarea punților termice scad riscul de condens, dacă proiectarea și execuția sunt corecte.
Există însă și obligații. Filtrele trebuie înlocuite, conductele și recuperatorul trebuie întreținute, iar instalația trebuie reglată corect. Umbrarea trebuie folosită vara. O eroare ascunsă în anvelopă poate fi costisitoare după finalizarea finisajelor.
Cea mai importantă investiție nu este grosimea izolației, ci proiectarea completă înaintea începerii șantierului. O casă pasivă nu se obține prin adăugarea unor materiale scumpe la final, ci prin coordonarea fiecărui detaliu de la fundație până la ultima trecere de cablu prin perete.
