România are gaze, hidro, nuclear, cărbune, eolian și solar. Pe hârtie, pare o țară care ar trebui să aibă energie mai ieftină decât multe state din jur. În factură însă, lucrurile arată altfel. Aici e prima confuzie. Omul nu plătește doar costul energiei produse în România. Plătește energia cumpărată din piață, tarifele de transport și distribuție, serviciile de sistem, contribuții, acciză, TVA și marja furnizorului. Chiar ofertele oficiale pentru serviciul universal arată că prețul final include nu doar energia propriu-zisă, ci și transport, sistem, distribuție, certificate verzi, cogenerare, contribuția CfD și taxele. Din 1 ianuarie 2026, ANRE a pus în aplicare noi tarife reglementate pentru transport, servicii de sistem și distribuție, ceea ce înseamnă că și rețeaua intră direct în costul final.
A doua problemă este felul în care se formează prețul energiei electrice în Europa. România nu mai este o insulă energetică. Este parte a unei piețe interconectate, iar prețul angro nu se face după cea mai ieftină sursă din sistem, ci după sursa mai scumpă care intră ultima pentru a acoperi cererea. Comisia Europeană explică limpede mecanismul. Energia cea mai ieftină intră prima, dar când nu ajunge, sunt pornite surse mai scumpe, iar acestea ajung să seteze prețul de piață. În practică, foarte des gazul este cel care împinge sus prețul electricității. Cu alte cuvinte, poți avea hidro și nuclear în sistem, dar dacă la ora de vârf mai trebuie pornite centrale pe gaz, factura se aliniază la piața reală, nu la povestea cu „noi avem resurse”.
A treia explicație ține de realitatea fizică a sistemului. România produce, dar nu produce suficient de ieftin și suficient de stabil în toate orele zilei și în toate anotimpurile. În 2025, consumul final de energie electrică a scăzut ușor în primele 11 luni, dar producția din hidrocentrale a căzut cu 18%, până la 11,001 miliarde kWh, potrivit datelor INS citate de Agerpres. În primele 10 luni din 2025, importurile de energie electrică au fost cu aproape 43% mai mari decât în aceeași perioadă din 2024, iar principalul motiv indicat de datele INS a fost scăderea producției interne din hidrocentrale. Pe scurt, România nu a rămas fără resurse, dar a rămas fără suficient curent ieftin exact atunci când avea nevoie de el.
Aici apare și paradoxul care irită cel mai mult. România poate exporta energie în anumite ore și importa în altele. Europa Liberă, pe baza datelor statistice și a explicațiilor din sistem, arată că exporturile apar de regulă în orele în care fotovoltaicele produc puternic, iar importurile revin în restul timpului, în funcție de cerere. Cu alte cuvinte, nu e suficient să spui că țara produce mult într-o zi. Contează dacă produce exact seara, exact iarna, exact când consumul sare. Energia ieftină de la prânz nu rezolvă automat vârful de consum de la ora 19. De aceea, pentru consumatorul de acasă, discursul despre „avem resurse” sună bine politic, dar explică prost factura.
La asta s-a adăugat și dispariția protecției administrative. Plafonarea pentru energia electrică a fost valabilă până la 30 iunie 2025. De la 1 iulie 2025, consumul a fost facturat la prețul din contract, nu la prețul ținut artificial jos de stat. Comisia Europeană notează că eliminarea plafonului la electricitate pentru gospodării, împreună cu creșterea TVA și a accizelor, a împins inflația armonizată din România la 8,6% în septembrie 2025. Asta înseamnă că o parte din șocul văzut în facturi nu a venit fiindcă România a rămas brusc fără resurse, ci fiindcă protecția administrativă a dispărut, iar piața a reapărut în formă brută pe factură.
În 2026 s-a văzut și altceva. Sistemele energetice care depind mai mult de gaz sunt mai expuse când piața externă se agită. Reuters arată că, în primele luni din 2026, prețurile angro la electricitate au urcat în România, Ungaria și Italia mai repede decât în alte părți ale Europei, iar una dintre explicații este dependența ridicată de gaz. În aceeași analiză, Reuters arată că România se află printre sistemele europene în care gazul are încă o pondere importantă, iar producția de electricitate din gaz a crescut în primele luni din 2026. Exact asta face diferența dintre o țară care are resurse și o țară care este ferită de scumpiri. Dacă în orele grele încă te sprijini mult pe gaz, rămâi vulnerabil la orice șoc extern.
Pe piața internă, semnalul s-a văzut și în tranzacțiile angro. OPCOM a publicat pentru februarie 2026 un preț mediu ponderat pe Piața pentru Ziua Următoare de 519,04 lei/MWh. Asta nu înseamnă că fiecare gospodărie plătește fix acel preț, dar arată că energia se cumpără și se vinde într-o piață vie, care se mișcă de la lună la lună și care nu are nicio obligație să urmeze logica simplă a omului care spune: dacă avem hidro și gaze, de ce nu plătim puțin? Pentru că factura casnică este ultimul rezultat dintr-un lanț mult mai lung decât producția internă.
Mai este și promisiunea care apare des în discursul public. Gazul din Marea Neagră. El există ca proiect serios, dar nu reduce factura de azi. Reuters arată că proiectul Neptun Deep ar trebui să aducă primele gaze în 2027 și atunci România ar putea deveni exportator net de gaze. Asta poate schimba imaginea pe termen mediu. Nu schimbă însă factura din martie 2026. Resursa din subsol nu se transformă instant în preț mic pentru populație. Între zăcământ și factura ta stau investiții, infrastructură, contracte, piață și timp.
Iar presiunea nu s-a încheiat. Pentru gaze naturale, plafonarea mai ține doar până la 31 martie 2026, potrivit informațiilor publicate de PPC în baza OUG 6/2025, iar Comisia Europeană avertizează că eliminarea plafonului la gaze în martie 2026 poate încetini dezinflația. Asta înseamnă că discuția despre „energie scumpă într-o țară cu resurse” nu se termină la curentul electric. Se mută și în încălzire, și în costurile firmelor, și mai departe în prețurile din magazine.
Adevărul simplu este acesta. România are resurse, dar nu are încă un sistem care să transforme aceste resurse în energie constant ieftină pentru populație. Când hidro scade din cauza secetei, când se importă mai mult, când rețeaua costă, când gazul setează prețul angro, când plafonarea dispare și când piața regională se tensionează, toate ajung în același loc. În factura din casă. Iar de aici vine senzația, perfect justificată, că trăim într-o țară cu resurse și plătim ca într-una care stă cu mâna întinsă.
